Romana | English
   
 Lumea dupa Nea Nicu 
Info Nitech » Ianuarie 2008 » Lumea dupa Nea Nicu

Va place sau nu 1989 este pentru noi borna “0” a dorintei sau neputintei neamului romanesc. A depins numai de noi sa incepem a urca treapta cu treapta si a atinge rand pe rand visurile catorva generatii. Dupa evenimente, ca niste copii rasfatati am cerut de toate: bomboane, jucarii, banane, libertate. Pana aici, toate bune si frumoase.

E normal ca, dupa o perioada de lipsuri, frustrari si spus bancuri pe la colturi, de ascultari de telefoane, de informatii “nevinovate” transmise de “prietenii” nostri catre organele de partid si de stat ale vremii, sa ne simtim eliberati. Lumea era a noastra si am crezut ca raiul abundentei s-a pogorat pe plaiurile mioritice. Naivitatea pusese stapanire pe natiune. Doamne, Doamne si cate alte lucruri bune or sa mai fie! Dar, hopa! Deoadata totul se rupe si, in cateva luni sau ani, dupa “banane” incep sa apara usor-usor probleme sociale, economice, educationale, familiare si, mai nou, comunitare.

Au trecut 18 ani si nu vrem sa recunoastem ca am gresit. De aceea vom continua sa alunecam pe topogan. Nu cerem “capul lui Motoc”, dar nici sa stam ca strutul. Trebuie sa gandim ca, daca dupa atatia ani la mormantul lui nea Nicu se duc atatia oameni, ceva e in neregula. Nu am reusit sa formam acea clasa de profesionisti, oameni de valoare, neinregimentati politic, care sa creeze acea stabilitate de care avem nevoie. Chiar daca 2008 este un an electoral, trebuie sa ne rugam ca ratiunea sa invinga orice piedici, dorinte sau interese, pentru ca nu peste alti 18 ani, ci mai devreme, sa putem spune ca suntem pe calea cea buna.

Home  |  Servicii  |  Noutăţi  |  Termeni si conditii  |  Harta site